Skip to content Skip to footer

 

Naţionalul timişorean lansează un nou proiect teatral, în cadrul programului Universalis. Astfel, în această perioadă, la Teatrul Naţional au început repetiţiile la spectacolulViaţa e vis de Pedro Calderón de la Barca, direcţia de scenă a noii producţii fiind semnată de regizorul Mihai Măniuţiu.
Viaţa e vis (1635) este una dintre marile legende ale lumii, o metaforă despre nesfârşita iluzie care este viaţa. Povestea lui Segismundo, fiul regelui care şi-a încarcerat copilul după ce a visat că acesta va deveni un monstru, este tulburătoare: singur, plin de ură şi de resentimente, condamnat pentru faptul de a exista, băiatul devine, într-adevăr, monstrul pe care îl visase tatăl său cu mulţi ani în urmă. Dar regele Basilio începe să se îndoiască şi face un experiment: îl aduce pe fiul său la palat, sub efectul unui narcotic. Când se trezeşte, cei din jur pretind că totul a fost un vis. Dezlănţuit, Segismundo face doar ceea ce ştie: urăşte, ucide. Regele îl trimite din nou în viaţa lui de dinainte, unde paznicul său îl convinge, încă o dată, că totul a fost un vis. Dar poporul a aflat de existenţa lui şi îşi vrea prinţul – se răscoală, înfrânge armata  lui Basilio şi-l urcă pe Segismundo pe tron. Înţelepţit de visele vieţii lui, Segismundo pune în balanţă destinul şi liberul arbitru, şi, câtă vreme totul este o iluzie, decide că vrea ca în acest vis să fie un rege bun, un om generos.
Distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Marian Râlea, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Valentin Ivanciuc, Călin Stanciu jr., Colin Buzoianu, Marius Lupoianu, Sabina Bijan, Andrea Tokai, Mălina Manovici, Daniela Bostan, Ana-Maria Pandele, Alina Chelba, Corina Dohanici, Cristina König, Ana-Maria Cizler, Nicolae Pârvulescu şi studenţii Victoria Rusu, Mihaela Tomceanu, Adriana Sâncrăian, Anca Rădulea, Mădălina Toderaş, Richard Haldik, Ionuţ Iova, Flavius Retea şi Ştefan Roman (departamentul Actorie al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest). Decorul şi costumele aparţin scenografului Adrian Damian, iar Lucian Moga semnează light design-ul.