Skip to content Skip to footer

Musicalul The Full Monty de Terrrence McNally şi David Yazbek, coproducţie a Teatrului Naţional din Timişoara şi a Operei Naţionale din Timişoara, va fi prezentat publicului Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical (8-18 noiembrie 2012) ca răspuns la invitaţia Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, organizatorul celei de-a V-a ediţii a acestui eveniment.

 

Prin urmare, marţi, 13 noiembrie, de la ora 19, în sala Operei Naţionale Române din Bucureşti, va avea loc o reprezentaţie a celebrului musical, în interpretarea actorilor şi muzicienilor Richard Balint, Ion Rizea, Tania Popa, Cristian Rudic, Andrea Tokai, Matei Chioariu, Colin Buzoianu, Victor Yila, Gabriela Popescu, Victor Manovici, Doru Iosif, Laura Avarvari, Adrian Jivan, Victoria Suchici Codricel, David Crescenzi, Luminiţa Tulgara, Daniela Bostan, Mirela Puia, Alex Hâncu, Valentin Ivanciuc, Benone Viziteu şi a muzicienilor din orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara, conduşi de David Crescenzi şi Valentina Peetz. Traducerea textului este semnată de Peca Ştefan, iar adaptarea versurilor aparţine lui Cristian Rudic.

 

Coregrafia şi regia spectacolului sunt semnate de Răzvan Mazilu, decorul şi costumele sunt realizate de scenograful Dragoş Buhagiar, iar light designul aparţine lui Lucian Moga. 

 

The Full Monty spune (şi cântă) povestea a şase şomeri  care pornesc în cea mai comică, burlescă şi fascinantă aventură a vieţii lor – pregătirea pentru show „full monty”, dincolo de spaime, probleme de conştiinţă, complexe şi frustrări, în căutarea (şi regăsirea) pierdutului respect de sine, a adevăratei prietenii şi a iubirii.