„Tartuffe“, de Moliere
Adaptare după traducerea lui Romulus Vulpescu
Data premierei – 14 martie 2009
Distribuţia:
Doamna Pernelle – Dorina Darie Peter
Orgon – Doru Nica
Elmire – Alina Danciu
Damis – Marian Parfeni
Mariane – Roxana Sabău
Valere – Alex Mărgineanu
Cleonte – Ionel Bulbuc
Ofiţerul – Ştefan Statnic
Tartuffe – Zoltan Lovas
Dorine – Oltea Blaga
Domnul Loyal – Robert Pavicsitis
Servitori – Alina Danciu, Oana Kun, Roxana Sabău, Cecilia Donat, Carmen Butariu, Alex Mărgineanu
Regia – Dan Vasile
Decorul – Laurian Popa
Costumele – Luminiţa Penişoară
Muzica – Mircea Kiraly
Light design – ing. Lucian Moga
Regia tehnică – Elena Ivaşcu
Sonorizare – George Dancu
Lumini – Horaţiu Maftei
Make-up artist – Monica Popmarc
Maşinist şef – Atilla Knapik
Recuzită – Florica Valea
Cabiniere – Niţa Ţigan, Erica Neteda
Şef producţie – ing. Ion Stan
După ce calităţile regizorale ale lui Dan Vasile au fost confirmate prin invitaţia de a participa la ediţia din acest an a Festivalului Comediei Româneşti cu primul său spectacol arădean, următorul său spectacol pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Tartuffe, a reuşit să cucerească publicul. Şi a reuşit această victorie apelând nu la atât de des invocatul senzaţional, ci prin banala normalitate şi prin rigoare artistică. Afirmând că nu este adeptul băşcăliei, ci al umorului de calitate, Dan Vasile este fidel acestui crez artistic, aducând în scenă prin producţiile sale atât de pră-fuitul şi de încriminatul în ultima vreme, umor rafinat. Este surprinzător cum piesa lui Moliere îşi găseşte corespondenţe în realitatea existentă la peste 300 de ani de la moartea sa. Tartuffe cel propus de Dan Vasile este un fals misionar american plecat în lume să evanghelizeze de preferinţă pe credulii cu mulţi bani şi este extraordinar interpretat de Zoltan Lovas. Dacă pe vremea lui Moliere demersurile lui Tartuffe aveau succes datorită inaccesibilităţii mirenilor la textului scris, mai ales la cel biblic, în vremea noastră manipularea cu ajutorul falsei credinţe este posibilă datorită îndepărtării individului de cele sfinte, de biserică, de adevăr.
Cristina Lazurcă
Piesa poate fi văzută în două registre: o dată, ca o comedie despre tarele omului, despre habotnicie, naivitate, perversiune, defecte de caracter; pentru cei avizaţi este însă mai degrabă o dramă care surprinde bine derapajele naturii umane, mereu actuale, de proximitate. De altfel, tocmai pentru a sublinia actualitatea sa, regizorul i-a schimbat finalul; dacă în piesa originală Tartuffe este demascat şi îşi primeşte pedeapsa, fiind întemniţat de rege, în adaptarea prezentată publicului arădean Tartuffe (aşa cum se întâmplă în zilele noastre, când binele nu se mai impune în lupta cu răul) îşi duce planul la bun sfârşit şi are câştig de cauză, obţinând ce şi-a propus, iar la final fumează satisfăcut o ţigară. Ţigara de după…
Spectacolul a fost pus în scenă de Dan Vasile foarte îndrăzneţ. Alegoriile sunt evidente. Tartuffe este în viziunea lui Dan Vasile misionar mormon – rucsacul, ecusonul, accentul englezesc îl trădează. Congregaţia nu are însă nicio relevanţă din punct de vedere al intrigii; la fel de bine poate fi catolic habotnic, sau ortodox convins, sau orice fel de protestant ori neoprotestant. Religia nu contează în interpretarea mesajului, ci trăsăturile pe care jocul actorilor ni le dezvăluie. La fel de bine, Biblia poate fi înlocuită cu orice listă cu angajamentele electorale, sau, dacă vreţi, cu Constituţia, iar echipa de misionari cu orice echipă a oricărui partid politic…
Andrei Ando




