De curând, au început repetițiile pentru un proiect deosebit, a cărui premieră va avea loc în pragul sărbătorilor pascale. Iov, spectacolul Naționalului timișorean recreează cunoscuta poveste biblică, în versificarea de excepție a poetului Șerban Foarță. Iov, iubitorul de Dumnezeu, este încercat greu pentru credința lui. Drama sa, întrebările paroxistice despre credință, tentația îndoielii, atingerea celor mai profunde resorturi spirituale ale omului, se proiectează într-un univers ce sugerează lumea rurală a primilor coloniști germani din Banat.
Distribuția este alcătuită din actorii Ion Rizea, Damian Oancea, Iuliana Crăescu, Victor Manovici, Alecu Reus, Benone Viziteu, Bogdan Spiridon, Călin Ionescu, precum și din Zsolt Fehervári (scenografie), Walter Kindl (ilustrația muzicală și interpretare la orgă), Florian Putere (light design) și Film&Go (video). Regia spectacolului aparține lui Sabin Popescu, iar premiera va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 20, în Domul Romano-Catolic din Piața Unirii.
