Scena de teatru și de operă din România și din lume a pierdut astăzi un mare artist: HELMUT STÜRMER. După o grea suferință, reputatul scenograf Helmut Stürmer ne-a părăsit așa cum a trăit: cu demnitatea și discreția pe care numai curajul adevărat le are.
O minte briliantă, Helmut Stürmer a oferit culturii și umanității extraordinar de mult din talentul său, creând scenografii pe scenele marilor teatre și opere de pe toate continentele lumii.

În cei 83 de ani de viață și cele aproape șase decenii de creație, Helmut Stürmer și-a construit o carieră mondială. Născut în cartierul Elisabetin din Timișoara, a studiat scenografia la Institutul de Arte Plastice din București și, în anii 70, a creat scenografii în numeroase teatre din țară. După emigrarea în Germania, și-a reconstruit cariera de la zero, de la statutul de tâmplar anonim în atelierele unui teatru, până la recunoașterea lui ca fiind unul dintre cei mai apreciați scenografi de operă, teatru și film din lume. Decorurile lui Helmut Stürmer au intrat de mult timp deja în istoria scenografiei europene și mondiale prin felul în care traduc vizual cele mai subtile gânduri, cele mai fascinante povești ale lumii, neuitând în nici un moment să servească și să potențeze viziunea regizorală.
Odată cu Helmut Stürmer, se stinge un întreg univers, căci lumea imaginației va fi mai săracă fără el.
Helmut Stürmer a fost un prieten important al Teatrului Național din Timișoara. Vremelnicii lui colegi de aici îi deplâng sincer dispariția și îi vor simți lipsa.
Helmut Stürmer nu va fi uitat. Odihnească în pace.
