Teatrul Național Târgu-Mureș
Compania „Liviu Rebreanu”
prezintă
IERBAR (FEST)
de Simona Popescu și Radu Afrim
durata spectacolului 2h 20min.
Distribuţia
Róza KATALIN BEREKMÉRI
Viorel NICU MIHOC
Darius Mureșan ALEX STOICESCU
Staminia LARISA DOBRIN
Rebeca CRISTINA HOLTZLI
Sora 1 LOREDANA DASCĂLU
Sora 2 DANA PANCU
Profa MIHAELA MIHAI
Piticu LUCHIAN PANTEA
Ea ELENA PUREA
El THEO MARTON
Dia ALE ȚIFREA
Cameraman RADU ANASTAS
Scenariu, ilustrație muzicală și filmări RADU AFRIM
Scenografia și costumele IRINA MOSCU
Dramaturg de scenă ANDREEA RADU
Light designer CRISTIAN NICULESCU
Montaj video SAMU TRUCZA
Asistență de regie DRAGOȘ STOENESCU
Asistență de scenografie și costume DORÓ SIKÓ
REGIA ARTISTICĂ RADU AFRIM
Premiul pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută, Gala UNITER, 2023
Sinopsis
O meditație poetică despre viață, având ca sursă de inspirație poezia însăși, dar și natura, spectacolul IERBAR prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar și cupluri în vârstă. Acestea se află în faze existențiale diferite, dar fragilitatea, dorința de iubire și de comuniune, precum și conștiința că totul e efemer le impregnează fiecare gest și acțiune. În freamătul nesfârșit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri și stele, un univers deopotrivă familiar și misterios-fascinant, de care suntem, în esență, inseparabili.
IERBAR e o experiență teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoțește concretul așa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri șuvoaiele de aburi să ne încadreze volatil chipurile.
Cuvântul cronicarului
Asumat poetic, cu o dramaturgie splendidă creată de Radu Afrim în parteneriat creativ cu Simona Popescu („Cartea plantelor și a animalelor”), IERBAR investighează într-o manieră atipică o serie de teme deloc străine, de altfel, operei regizorale ale celui în discuție: timpul, uitarea (cea sălbatecă, ce te face să pierzi lucrurile pe care le-ai îndrăgit, dar și cea blândă, a „nu mă uita”-urilor dintr-un vechi ierbar), fragilitatea ființei, revizitarea afectivă a trecutului și așa mai departe. De data aceasta, însă, Afrim alege să se sprijine explicit, mai mult decât în alte rânduri, pe structuri poetice cărora le explorează până în cele mai mici detalii teatralitățile și potențialul dramatic. (…) Scenografia Irinei Moscu e un admirabil conductor de atmosferă și energii. Naturalismul stilizat pe care îl propune în organizarea scenei, cu „parcelări” luxuriante, cu o seră pe care o vedem din exterior, dar în care intuim fantastice metamorfoze, cu aleea de pietre ce străbate pământul reavăn, ne tulbură prin impresia de lume recognoscibilă și totuși parcă dispărută. Un ecran-fereastră, soluție dragă lui Afrim, deschide spațiul spre teritorii video cu filmări prealabile în natura reală, dar și cu inserturi de artă, precum lucrarea Helenei Flockhart sau alte elemente grafice.
Călin Ciobotari