Teatrul de Artă București
prezintă
DECALOGUL DUPĂ HESS (FDR)
de Alina Nelega
durata spectacolului 1h20 min.
One man show NICU MIHOC
REGIA ARTISTICĂ GABI CADARIU
Sinopsis
Spectacolul urmează datele reale din biografia controversatului Rudolf Hess, aghiotantul lui Hitler, judecat pentru crime de război niciodată recunoscute și închis la Spandau timp de 47 de ani. În alt plan, se derulează o analiză lucidă și amară a lumii contemporane, o lume care își pierde reperele sacre și morale, o lume amenințată sever de rasism și naționalism, discriminare și segregare, violență și intoleranță. Acestor provocări trebuie să le facă față spectacolul, o liturghie neagră în care actorul Nicu Mihoc se identifică cu personajul și îl trăiește cu o autenticitate de netăgăduit: se afundă, fără nici o disimulare în tenebrele lui Hess, îi creionează idealurile cu nesmintită credință, dându-ne astfel dimensiunile unei apocalipse în toată splendoarea ei malefică.
Invocând Decalogul, în ultima cină dinaintea sinuciderii lui, Hess ne demonstrează că trăim într-o lume în care crima de război ascunde, sub sloganul purității idealului, al patriotismului și al iubirii valorilor naționale, maladii periculoase. Trăim un timp al violențelor, când răul e în primul rând în noi și amenință să ne ia în stăpânire. Dar oare lecțiile istoriei ne învață vreodată ceva?
Cuvântul cronicarului
DECALOGUL DUPĂ HESS de Alina Nelega, în regia lui Gabi Cadariu, interpretat de Nicu Mihoc pe scena Teatrului de Artă din Bucureşti este un spectacol al prezenţei. Creat pentru prima dată acum douăzeci de ani, reluat în timp, a ajuns acum la o formulă în care performanţa stă sub semnul consistenţei impresionante a cuvintelor întrupate. Un text îmbibat de sens, cu o structură monologală ce permite o simfonie de ritmuri şi nuanţe accidentate, aduce cu fiecare nouă poruncă răstălmăcită în credinţa îngerului negru Rudolf Hess câte o prăpastie de nelinişti. Vinovatul sinucigaş, după 47 de ani de temniţă, în faţa morţii amânate care i se refuză de către divinitate şi umanitate deopotrivă, se confesează în bezna sufletului greu, în faţa unor camere de supraveghere, lăsând posterităţii, ca un blestem, certitudinile unei vieţi trăite în singurătatea necruţătoare a căutărilor surde.
Alina Epîngeac