de Matei Vișniec
– spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Municipal din Turda –
Distribuția
CĂTĂLIN URSU
MĂDĂLINA GHIȚESCU
PAULA MARIA FRUNZETTI
DIANA ROȘCA
FLAVIA GIURGIU
RĂZVAN CORNECI
CRISTIAN IORGA
scenografia VELICA PANDURU
muzica ILDIKO FOGARASSY
mișcare scenică ATTILA BORDAS
light design LUCIAN MOGA
regia artistică ȘTEFAN IORDĂNESCU
ediția electronică a caietul program:
Povestea
La început a fost un sunet, apoi a fost cuvîntul. Cuvintele au creat propoziții, propozițiile au creat fraze, frazele au creat adevărul și minciuna.
Cuvintele s-au umplut de sens. Aceasta ar putea fi o definiție tandru – ironică a Creației și acesta este declanșatorul celei mai recente piese a lui Matei Vișniec, Cabaretul cuvintelor, unde cuvintele sunt personaje principale, secundare și episodice, unde sensul e un foc de artificii care-o ia în toate direcțiile, bucuros să scape de corsetul limbajului. Cabaretul cuvintelor este un exercițiu în care toate simțurile se coalizează pentru a reinventa noțiunea de comunicare.
Autorul
Matei Vişniec, autor român emigrat în Franța, membru al Uniunii Scriitorilor, scrie în limba sa de adopție și-și traduce textele într-o limbă română îndulcită de anii de depărtare. Publică versuri, dar scrie și piese de teatru și scenarii de film – respinse, de altfel, sistematic de cenzură. La sfârșitul anilor 80, azilant politic în Franța, devine jurnalist la Radio France Internationale. Autor prolific, scrie peste 30 de piese de teatru, tradus și jucat în țări ca, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveția, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croatia, Ucraina, Republica Moldova, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban, și, firește, România și Franța. Dintre cele mai cunoscute creații semnate de Matei Vișniec, amintim doar câteva: Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, Neguțătorul de timp, Buzunarul cu pâine, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte etc.