de Ana Sorina Corneanu
Gabriela face o înregistrare. Un joc de cuvinte aparent simplu, la început chiar o uşoară sursa de amuzament, se dovedește a fi o incursiune metaforică, emoțională și profundă… în lumea unei persoane aflate sub teroarea abuzului emoțional. În încercarea de a cere ajutor, mascat totuşi, dar mai ales pentru a se convinge pe sine că se afla într-o situaţie limita, Gabriela îşi îmbracă temerile şi plângerile într-un monolog interior (înregistrat), neputându-şi asuma o existenţă posterioară publicării lui.
Cu momente aflate la limita dintre vis şi realitate – şi construirea unei false memorii, Stockholm este o declaraţie a durerii care îmbracă hainele obişnuinţei, dar şi o voce puternică a tuturor femeilor care îndoindu-se de propria percepţie, memorie şi sănătate mintală, îşi pierd vocea, încetează să mai fie auzite.
Stockholm: monodramă (realism, suprarealism)
Tratează supratema memoriei, problema abuzului emoţional, cu tranziţie către zona docudramei
Personaje: Gabriela