Teatrul de Stat Constanța
prezintă
10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA (FDR)
de Gabriel Sandu
durata spectacolului 3h, cu o pauză
Distribuţia
Mireille MIRELA PANĂ
Crina RAMONA NICULAE (Premiul UNITER pentru Debut)
Laura LILIANA CAZAN
Radu LUCIAN IFTIME
Bianca DANA DUMITRESCU
Irina ECATERINA LUPU
Cristi ȘTEFAN MIHAI (nominalizare la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar)
Adriana LUIZA MARTINESCU
Felix THEODOR ȘOPTELEA
Andreea CRISTIANA LUCA
Corina LAURA IORDAN (apariție video)
Scenografia, video și lighting design MIRUNA CROITORU
Sound design și adaptare muzicală ALEXANDRU NEȘ
Coregrafia STELA COCÂRLEA
Pregătirea muzicală INGA POSTOLACHE
Asistență de scenografie NICOLETA IVAN
REGIA ARTISTICĂ ELENA MORAR & GABRIEL SANDU
ATENȚIE! Unele scene pot conține efecte stroboscopice care pot afecta spectatorii fotosensibili.
Sinopsis
De-a lungul celor șase luni petrecute la Bienala de la Veneția, 10 performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute (sau nu) la Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite.
Un tărâm al visului. Nostalgie după un trecut pe care nu l-am trăit. Sau pe care l-am uitat. O curatoare de artă contemporană, fostă cântăreață în tinerețe, câștigă selecția pentru a reprezenta România la Bienala de Artă din Veneția, cu instalația ei performativă numită „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”. De-a lungul celor șase luni petrecute la Veneția, 10 performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute (sau nu) la Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite.
Cuvântul cronicarului
Dincolo de actoria de foarte bună calitate, impresionează uimitoarea pregătire muzicală a celor mai mulți dintre actorii constănțeni (…) Partea de show, deși dominantă, nu transformă, însă, spectacolul într-unul prioritar muzical. Există un echilibru foarte atent condus între teatralitate și muzică, aceasta din urmă păstrată permanent ca un mijloc, nu ca un scop în sine. (…) E genul de spectacol în care fiecare spectator alege să rămână cu ce dorește; unii vor prefera, desigur, nostalgia și vor păstra în minte câteva zile la rând refrenul regăsit de la „De-ai fi tu salcie la mal…”. Alții, mai ales tinerii, vor rămâne poate cu vibe-ul excelentei scene disco. Pentru unii spectatori, tema condiției artistului se va dovedi suficient de importantă încât să mediteze la ea, la fel cum altora o foarte delicată temă a blocajului li se va părea esențială (blocajul în trecut, blocajul în anonimat, blocajul în celălalt și, totodată, ieșirile din aceste blocaje – la final, performerii „sechestrați” în instalația de la Veneția află că ușile au fost mereu deschise). Show-ul în sine la care, timp de aproape trei ore, au asistat, li se va părea memorabil multor spectatori.
Călin Ciobotari