Se apropie o nouă ediţie a FEST-FDR!
FEST-FDR2014 – Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti – a devenit în ultimii ani mai mult decât un festival, a devenit o mare sărbătoare a teatrului, unul dintre cele mai importante evenimente artistice din România.
Evenimentul, organizat de Teatrul Naţional cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Timişoara, se construieşte, aşa cum o afirmă însăşi denumirea sa, pe o dublă dimensiune: FDR – secţiune care îşi propune să creeze o platformă a spectacolului de teatru pe text românesc şi FEST, componenta internaţională şi multidisciplinară care celebrează arta spectacolului în diversitatea sa absolută şi în dialogul direct cu cele mai diferite culturi.
Pentru a le evidenţia pe ambele, FEST-FDR2014 oferă spectatorilor, în premieră, o primăvară de spectacol în două etape: 14-18 mai – secţiunea FDR şi 10-17 iunie – secţiunea FEST (spectacole internaţionale), care include şi modulele OUTDOOR (spectacole în aer liber), SOUND SCENE (concerte) şi PERFORMACE / TEATRU-DANS.
Codruţa Popov
Secretar literar

