Skip to content Skip to footer

URA SI PISOI


Luni, 30 august, ora 18:00, Studio UȚU
Teatrul Basca, Timișoara prezintă
 
URĂ ȘI PISOI
de Andrei Ursu
 
durata spectacolului 50min.
recomandat spectatorilor peste 16 ani
 

Distribuția
ANA-MARIA URSU
 

Video artist CRISTIAN VĂDUVA
Sound design OVIDIU ZIMCEA
Design ALEX ILIESCU
 

REGIA ARTISTICĂ VICTOR DRAGOŞ
 

La 30 de ani de la Revoluţie, într-o ţară liberă, conectată la globalism, efectul bulelor şi al disonanţei cognitive cuplată cu valurile enorme de informaţie care inundă ecranele şi minţile locuitorilor României de azi încep să se vadă. URĂ ȘI PISOI e un vehicul de explorare şi deconstruire a realităţii imediate, folosind o structură de teatru post-dramatic cuplată cu tehnici media, umor, sarcasm şi empatie. Un spectacol despre oameni, media, Internet şi manipulare în România zilelor noastre. URĂ ȘI PISOI este un spectacol devised, un produs BASCA, primul rezultat al unui proces de cercetare teatrală desfăşurat în cadrul proiectului ICTeR (Instrument pentru Cercetare Teatrală a Realităţii), parte a festivalului in: v z b l creat şi curatoriat de către Asociaţia Solidart.
 

Spectacolul URĂ ȘI PISOI a fost produs de Solidart în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”.