Teatrul Național din Timișoara va participa la ediția 2012 a Festivalului Național de Teatru cu două spectacole, la invitația selecționerului FNT, criticul dramatic Alice Georgescu.
Reprezentațiile Naționalului timișorean în cadrul Festivalului Național de Teatru sunt programate astfel: joi, 1 noiembrie, de la orele 18 și 21, 30, respectiv vineri, 2 noiembrie de la ora 11, în Sala Multimedia a Teatrului Național București va avea loc spectacolul „Înainte de pensionare” de Thomas Bernhard, în traducerea lui Ciprian Marinescu. „Înainte de pensionare” este povestea fraților Höller, o familie unită prin secrete, prin ură, și prin negocieri maladive ale raporturilor de forță, fiind, în egală măsură, o ilustrare perfectă a totalitarismului concentrat în interiorul familiei.#
Distribuția îi reunește pe actorii Doru Iosif, Ana Maria Cojocaru și Ana-Maria Pandele, cărora li se alătură balerina Eva Maria Danciu. Decorul și costumele sunt semnate de scenograful Alois Gallé, conceptul video aparține lui Lucian Matei, coregrafia aparține lui Carmen Cojocaru, iar light-design-ul lui Lucian Moga. Spectacolul este semnat de regizorul Christian Papke.
Al doilea spectacol al Naționalului timișorean prezent în FNT este „Viața e vis” după Calderón de la Barca, în traducerea lui Sorin Mărculescu. Lectura scenică a acestei mari povești a literaturii universale aparține lui Mihai Măniuțiu. Echipa care i se alătură în acest proiect este formată din actorii Marian Râlea, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Valentin Ivanciuc, Călin Stanciu jr., Colin Buzoianu, Marius Lupoianu, Nicolae Pârvulescu, Richard Hladik, Ionuţ Iova, Flavius Retea, Ștefan Roman, Sabina Bijan, Corina Dohanici, Andrea Tokai, Mălina Manovici, Ana-Maria Pandele, Alina Chelba, Victoria Rusu, Cristina König, Adriana Sâncrăian, Anca Rădulea, Mădălina Toderaş şi Ana-Maria Cizler, scenograful Adrian Damian, artistul video Lucian Matei; ilustrația muzicală aparține lui Șerban Ursachi, iar light-design-ul este semnat de Lucian Moga.
Reprezentațiile cu acest spectacol sunt programate vineri, 2 noiembrie, de la orele 18 și 21,31, la Opera Națională Română București.
