Skip to content Skip to footer

vineri 01.03 - 19:00

Studio "UTU Strugari", Mărășești 2, et.V

audiență: generală

Nominalizat în 1979, la propunea poetului suprarealist Arthur Lundkvist (Suedia), la premiul Nobel pentru literatură, Nichita Stănescu rămâne, dincolo de orice dihotomie literară sau biografică, un mare poet, marele poet român al secolului al XX-lea. Versurile sale sunt formatoare de limbă română, creatoare a celor mai profunde – și a celor mai înalte – forme de expresie ale spiritului.

Teatrul Național din Timișoara redesenează profilul poetic al lui Nichita Stănescu în spectacolul O LITERĂ ÎN OGLINDĂ de Doru Iosif.
Pentru o seară, Doru Iosif, el însuși poet și muzician, își va ghida publicul într-o incursiune tandră, luminoasă prin universul poetic al lui Nichita Stănescu, cu dimensiunea înțelegerii intime pe care o are față de teatru, față de poezie și față de muzică.
Actorul Teatrului Național va fi însoțit în această rememorare lirică de muzicianul Marius Iacovania, care va acompania lumea lui Nichita cu sonoritatea plină de farmec a chitarei sale.

O LITERĂ ÎN OGLINDĂ

Cumpără bilet

 

doc Regulamentul spectatorului


Următoarele spectacole